RESEARCHERS AND TEACHERS TOGETHER
Experiential STEAM Education for a New Generation of Science Learning
Workshop internațional organizat în cadrul conferinței IBWAP 2026 – International Balkan Workshop on Applied Physics and Materials Science de către GeoEduLab – Institutul Național pentru Fizica Pământului – Măgurele, în parteneriat cu Universitatea Ovidius din Constanța.
Evenimentul va avea loc în data de 4 iulie 2026, în intervalul 09:00–14:00, la sediul universității din B-dul Mamaia nr. 124, Constanța.
Workshopul se adresează profesorilor din învățământul preuniversitar interesați de activități STEAM moderne, învățare prin experiment, utilizarea senzorilor și instrumentelor științifice în educație, activități hands-on și integrarea tehnologiilor precum imprimarea 3D în activitățile didactice.
Desfășurat în limba română, workshopul urmărește să apropie cercetarea de activitatea didactică din școală, oferind participanților modele și aplicații practice ce pot fi valorificate în predarea fizicii și a altor discipline din sfera STEM.
Participarea profesorilor selectați va fi susținută de organizatori. Participanții vor beneficia de:
- adeverință de participare și testare a activităților;
- materiale educaționale și resurse pentru activități la clasă;
- acces la ateliere practice și demonstrații experimentale;
- prezentarea unor oportunități și rețele dedicate profesorilor implicați în educația STEAM și comunicarea științei.
Important Dates
| Registration deadline |
| June 12th 2026 |
| Notification of acceptance |
| June 19th 2026 |
| Payment |
| Free of charge |
| Conference date |
| July 4th 2026 |
Pentru înscriere, vă rugăm să completați formularul dedicat până la data de 12.06.2026. Confirmarea participării și detaliile logistice vor fi transmise participanților selectați până la data de 19.06.2026.
Pentru întrebări și informații suplimentare, ne puteți contacta prin e-mail la: dragos@infp.ro .